Amintiri din casa prostilor

Va mai aduceţi aminte când eram copii şi ne târâiam teneşii de-a lungul şi de-a latul străzii jucându-ne “prinsa”, “7 ţigle” sau “raţele şi vânătorii”?

Cum inventam jocuri şi stabileam strategii complexe, cum ne făceam iluzii că ăia mari or să ne bage în seamnă c-am inventat o chestie inedită şi-or să ne lase să jucăm fotbal cu ei în curtea şcolii?

Bun, acum vă aduceţi aminte că în toată distracţia asta era întotdeauna unul care scuipa contra vântului? Dacă se alegea de majoritatea un joc, ăsta îl vroia pe celălalt. Dacă vroim să plecăm într-o aventură, ăsta plângea că-l bate mumă-sa daca vine, dacă jucam fotbal, când eram mai în toiul mişcării, ăsta fugea să descuie poarta că-i vin părinţii de la lucru şi e lege că tre să-l găsească acasă.

Cam tot ce puneam la cale acest detractor infant reuşea să dărâme într-o fracţiune de secundă, când se plângea că nu mai vrea program cu furtunul de la maşina de spălat şi nici masaj cu catarama curelei lu`tac`su. Manipulându-ne în acest fel, reuşea mai întotdeauna să ne taie aripile şi să ne adaptăm după propriile lui temeri.

Acum însă, când suntem mari, şi-n prag de 30, lucrurile parcă nu s-au schimbat deloc. La alt nivel, avem aceiaşi gigi-contra, scuipăcioşi contra vântului, care pun sare pe răni încă nefăcute. În mod programat, ca şi când ar fi setaţi să facă rău dintr-o crasă lipsă de ocupaţiune.

Eu îi împart în 3 categorii:

1. Ăia care ştiu politică – de obicei sunt în opoziţie – critică tot. Bine fac, însă maniera unora e atât de jegoasă, că eşti nevoit să muţi pe alt canal ca să nu vomiţi de la atâtea no-name-uri cu concepţii perfecte şi soluţii din buze.

2. Ăia care se dau deştepti, dar au un IQ tip magnet:  ascultă şi reproduc, doar cu scopul de a dezbina şi a se vedea învingători. Ăştia sunt colegi de birou, colegi de producţie, vecini etc. Cei care sunt mai buni decât tine, chiar dacă tu ai fi Obama.

3. Ăia care se bagă în discuţii în care n-au ce căuta, cei care vomită prin comentariile de pe bloguri, ziare, forumuri. Ei sunt atât de bine informaţi, încât ar putea băga pe oricine la zdup. Ştiu atât de multe, încât, dacă ar fi făcut ei respectivul proiect, ar fi ieşit “la leu”, ar fi fost transparenţi ca o euglenă verde şi-ar fi primit statuete cu bustul lor pentru corectitudine şi eficacitate.

Ultima categorie e cea mai densă. Ştiţi ce mai e dens şi fără rost în viaţă, da?

Related Posts

About The Author