Lupta cu viciul

A fost atât de simplu, încât nu-mi venea să cred. Eu, care nu-mi închipuiam că voi fi vreodată în stare să nu mai fumez, până și gândul îmi făcea rău, n-am mai fumat! Am venit acasă, iar puștoaica mea n-a auzit eterna replică: „hai, joacă-te cu ceva, trag o țigară și vin!” Niciodată n-am lăsat-o să stea cu mine când fumam, mă închideam în bucătărie, spațiu ce devenise interzis copilului. A împlinit 5 anișori, iar momentul în care mi-a solicitat atenția nu s-a ales cu o amânare. Uau, deci așa arată fericirea!

În iulie 2013 eram stăpână pe situație. Am cerut o țigară de-aia de socializare, doar mai fumasem între timp, una-două la 6-10 luni – cuvântul niciodată are efect traumatic asupra mea, plus că trebuia să știu că-mi stăpânesc viciul -! Da, mai am scuze, o plasă plină! Am cerut și-o gumă, să-mi pice bine. Căldura era dată puțin prea tare, dar nu puteam avea toate condițiile, nu? Ne-am comandat și câte-o limonadă. Parcă mai mergea o țigară. Și-am cerut-o. Când am simțit că a treia ar desăvârși gustul, m-am ridicat și-am pășit, cu nedisimulată emoție, într-un bar din apropiere unde aveau pachete de-astea, de care voiam eu, multe- multe.

Un pachet de țigări, vă rog!

– De care? 

– Hmmm… La asta nu m-am gândit. Știți, eu nu mai fumez, de vreo doi ani jumate, dar azi mi-aș face de cap puțin, îi spun oarecum vinovată. Că mă simțeam, ce-i drept.

Atunci poate-i mai bine să luați nanotek.

Da, le știu! (fumasem nanotek când fetița era mică, să-mi trăznesc conștiința în moalele reproșurilor)

Ies, victorioasă. Nu-mi mai făceam probleme, țigări aveam, limonadă aveam, companie la fel. Și-au curs, ca pe vremuri, una din alta. Când m-am ridicat să merg acasă, aveam două, răzlețe, singure, plictisite, în pachet. Le-am omorât în fața blocului, până la ultimul fum, convinsă că that was it! La o săptămână, mai ies la o limonadă. Rafturile din alimentara, bine aprovizionate, erau chiar în fața ușii. Cer pachetul, mecanic, era pentru socializare, ce conta că amica aceea cu care mă întâlneam era nefumătoare? Eram in control!

În vacanță, pe malul mării, am exterminat trei pachete de țigări grecești. În 10 zile! Eram în regulă, controlam viciul! Urma să le las, tot pe 29. Dar aroganța mea a scos până și viciul, – un calm hotărât de altfel, – din pepeni. Și-a arătat colții, înfigându-mi minciunile pe gât, să mă înec cu ele. Eu tușeam o dată, să-mi revină aerul, apoi îi explicam cât de enervantă e scama aceea de pe covor, de exemplu. Ce, el nu vedea că îl folosesc doar, la nevoie?! „Pfuai, simt că-mi crapă capul, ia să trag o țigară!” Și coboram în fața scării, să nu fumez în casă. Urcam, satisfăcută, și mă enerva Macho. Nu scosese laptele din frigider! Pfuai, cum e posibil așa ceva?! Chiar trebuie să-ți repet de 10 ori un lucru?! Mă ignori cu desăvârșire! E momentul să mă `nervez și să fumez o țigară! Și făceam cale-ntoarsă, poposind la aer curat preț de juma` de pachet, doar fusese groasă de data asta! Fiică-mea își concura tatăl extraordinar! Reușea să-mi ofere motivul pe minut, nici nu depunea efort. Eram ca un titirez. Dacă nu mă enerva nimeni, sigur mă întrista vreo veste. Sau pur și simplu simțeam nevoia să povestesc la telefon cu cineva. O poveste-poveste nu-ți pică la fel de bine fără o țigară-țigară!

Mda! De-a râsu`plânsu` e insistența cu care-am căutat marca pe care s-o savurez mai cu spor. Alea erau prea slabe, alealalte prea tari. Dar, mă știți, dacă vreau ceva, pot. Le-am găsit, pe ele, perfectele! A venit frigul, m-am refugiat în baie, cu geaca pe mine și geamul deschis. Am blagoslovit arhitectul care-a dotat apartamentul cu două spații de-astea! Anunțam că mă retrag la un fum, să se uite la copii, și reveneam după vreo două ore. Îmi mutasem laptopul în baie, aveam bomboane, cafea, toate condițiile!

De duminică, 5.01.2014, nu mi-am mai cumpărat țigări. Nu ies din casă, nu invit pe nimeni la noi. Pentru că ultimii invitați și-au făcut vizita în baie, cu nebuna!

– Ai o țigară? șopteam.

Am!

Hai cu mine, atunci!

Vă rog insistent să nu-mi mai dați țigări, deși vă promit solemn că mă voi supăra pe voi. Și s-ar putea să vă port pică, o vreme. Ba mai rău, să demonstrez că nu stau la cheremul vostru, că am bani și pot să-mi cumpăr singură, vreo 20, din prima. Poate-ar fi mai bine să-mi vindeți voi, la bucată, așa cum a făcut-o tipul ăla, în parc, când a văzut individa cu sârme că-i întinde trei lei și-l roagă să-i dea un fir. I-a zis, mirat la culme, să ia două! Individa a mulțumit frumos. Macho fierbea de nervi, mai încolo. Refuzase să ajute…

Related Posts

About The Author