De-a Macho plânsu`

Toată ziua de joi, cu o singură excepție, în care s-a străduit să se joace, dar n-a reușit, ne-a stat în brațe. Mie sau lui taică-său. Când tușea, ziceai că-i o armată de Donalzi-daci în cameră. Până și Pufo s-a speriat și-a fugit într-un colț. Dintr-o dată, fără preaviz, l-a lovit boala. Pe mine m-a trăsnit o spaimă nouă-nouță, ca scoasă din cutie. Îi planificasem o vizită la doctorița de familie, dar abia vineri și doar ca s-o salutăm și să-i arătăm ce frumos am crescut și ce bine umblăm. Nope, prâslea al meu a decis că el vrea să-i arate mai mult și mai repede.

Pe la amiază, hotărăsc că o noapte poate fi mai lungă decât o săptămână și că n-am de gând s-o traversez fără să știu cu ce dușman mă lupt. Să-l pot înjura pe nume, să nu generalizez, că urăsc generalizările! Ca de-obicei, în situații de-astea, eu decid, Macho sună, să-mi apară decizia în monitorul oficial. În două ore suntem în cabinet. Eu cu pruncu-n brațe, doamna doctor cu stetoscopul și-o mină serioasă și încruntată. Cloșca după noi, ca un tătic responsabil ce este. În capul ce-l căram greu pe umeri, un trafic de gânduri de zici c-au dat columbienii iama, profitând de netenția vameșilor. Mintea mea nu mai prididea cu amenzile, eu rememoram toate bolile despre care auzisem sau citisem vreodată în viață. Inventam, unde nu mă ducea memoria. Mai aveam un pic și mă întindeam pe-acolo, picată în bătălia cu stresul- nervos al naibii!

Nu-i bine, e clar. E chiar rău, că se aude ceva la plămâni. Dar nu-i pneumonie. Nu încă – mă gândesc automat. Dar ce-i? Îi trec antibiotic, s-ar putea să fie mai mult decât virus, la cum tușește. Mi l-a și numit pe nesimțitul dracului, dar eu la doctori dau din cap și-atât. Nu pricep mare lucru, mizez pe cloșcă – doar el contrabalansează, timid, paranoia mea ambulantă.

Care-i perioada de incubație a respectivului ? articulez, într-un final.

De ce vreți să știți? mă întreabă, oarecum mirată, ridicându-și ochii dintre hârțoage.

Pentru că i-a băgat degetul în gură acum două zile! sare Macho din colțul lui. Și știți, trebuie să avem un vinovat. Da, măi, blestemată fie clipa în care eu umblam să-mi reglez sârmele, iar flăcăul să se înece cu oarece. Evident c-am sărit, înainte să gândesc, să-i scot chestia din gură. Apoi am sperat că tusea mea măgărească nu mă va înșela cu el… Da, urăsc speranța, e o cutră și-o nemernică!

Nu știu de unde am cules eu virusul… vorbesc în barbă, să nu tac.

De pe net, e plin de ei! răspunde, în mare vervă, Macho. Zici că l-am dus la circ, nu la clinică. Nu sunteți fan medicamente naturiste, nu-i așa? continuă hlizitul meu soț.

Ba da, dar

Dar doar atunci când ești sănătos, nu? îi fură ideea dintre dinți, tot o voie bună și-un chef, același.

La întrebarea mea referitoare la fontanelă și umflătura – așa mi se pare mie – din creștetul capului, doctorița îmi spune că nu-i nimic anormal. Atunci și numai atunci, lui zâmbilici îi pică fața și rostește trist, ca pentru el:

Ah, deci nu se va transforma într-un unicorn?!...

Related Posts

About The Author