Dacă.

Dacă s-ar întâmpla să dispar în secunda imediat următoare, fraza asta ar rămâne neterminată. Vorbe pe care le-am vorbit ar roade gândurile celor cărora le-a păsat de ele. Vorbe pe care nu le-am vorbit, ar rămâne degeaba așteptate. Și-s foarte multe, deși sunt o exhibiționistă a trăirilor,  pe-alea de-ar merita, le amân, în speranța că vor exploda ca niște confeti într-un moment mai grandios și mai spumos. Aș dispărea luând forma unui mare regret, dar ar da o ploaie zdravănă și l-ar spăla de tot. Și pe el.

Când s-a trântit de pământ cu pantalonii cei noi, am oftat. Apoi l-am privit cum se ridică, murdar în genunchi și pe palme. A fost ca și când aș fi realizat prima dată, deși mă îndoiesc că nu mi s-a mai întâmplat. Copiii au valorile corecte în sânge. Se nasc cu ele. Zâmbetul meu i-a scos în relief gropița din obraji. Pata de noroi nu i-a produs niciun sentiment, ea intră la părți neglijabile. Și o neglijează, prin urmare.

Când primul meu copil avea câteva luni, m-a trăznit ideea că un leagăn îmi va cumpăra câteva minute de liniște și-mi va lăsa brațele să se odihnească. Nu m-a interesat că ăia erau ultimii bani, ață m-am dus să-mi achiziționez libertatea. N-a fost ușor, orașul mic, oferta minusculă. Dar, ca de obicei când îmi pun câte-un fleac în cap, m-am întors acasă cu leagănul cu ursuleți. Fix cinci secunde a stat minunea mea în el. Și-atunci, și-n anii ce l-am mai avut, să mă împiedic de ceva prin cameră. Orice jucărie i-am dat, a avut exact atâta valoare cât am împărțit bucuria. Când m-am întors după momentul meu și numai al meu, copila își pierdea interesul. Nu s-a plictisit însă, niciodată, să-i zâmbesc. Nici să-i spun c-o iubesc. Nici s-o iau în brațe și s-o mângâi pe creștet. Dimpotrivă, părea că niciodată nu le fac suficient, nu am eu răbdare câtă ar avea ea, în acele condiții.

Related Posts

About The Author