O babetă faţă-n faţă cu tehnologia

Camera e decorată minimalist, pe tavan şi pe toţi pereţii sunt spaţii albe, special proiectate pentru a reda o imagine cât mai clară a gândurilor mele. Doar patul e imens, iar eu trândăvesc între perne până la ore târzii din amiază, în zilele – extrem de rare – în care strănepoţii nu îşi fac veacul pe la noi. Dată fiind viteza cu care se poate călători cu timpomobilul, când sunt la noi, când la părinţi, când la bunicii de pe celălalt continent, de ne exasperează pe toţi. I-am avertizat să nu le dea pe mâini o asemenea măşinuţă performantă, dar au cedat rugăminţilor drăgălaşe. Deh, părinţi!

Când am văzut pentru prima dată un timpomobil, mi-am amintit de căruţele cu coviltir de pe vremea bunicii mele. Cam aşa arată, doar că-i făcut dintr-un metal transparent şi lucios, extrem de uşor, revelaţia anilor 2060. Ah, şi nu-i tras de armăsari frumoşi, ci-i pe lungimile gândurilor. Să te ferească Dumnezeu să adormi când conduci, că ajungi unde te poartă visele. Poliţia nu conteneşte să avertizeze timpoconducătorii de primejdiile la care se expun, dacă pornesc la drum obosiţi. Fiind minori, strănepoţii mei sunt permanent monitorizaţi când călătoresc, printr-un microcip introdus în procesorul Intel al timpomobilului. Sfera IT&C a făcut nişte salturi colosale, piaţa e un muşuroi de gadgeturi pe care, odinioară, nici în filmele science-fiction nu le vedeam. Eu m-am specializat pe antichităţi. Sunt o babetă în pas cu tehnica, dar puternic ancorată în spaţiul securizant al tinereţii mele.

Roboţelul îmi aduce cafeluţa la pat. Nu am vrut unul care să vorbească, îmi place liniştea şi-a venit vremea s-o savurez. Nessy e silenţios, deşi e model mai vechi. Macho a preferat o roboţică durdulie şi cu chef de poveşti, cu care se mai întreţine la un pahar de vin, seara. Ea i-l toarnă în pahar şi-i spune exact ce vrea să audă. Evident, vârsta nu ne-a schimbat gusturile în materie de ocupaţii favorite, dar ne-a dăruit înţelepciunea de-a ne înţelege reciproc. S-a îmbogăţit respectivul, îmi scapă numele lui, atunci când a inventat empatoteleportorul. Pentru o zi, puteai să fii altcineva, să cunoşti toate gândurile, trăirile celeilalte persoane. Noi am prins oferta de trei zile la preţ de una, la Oktal, magazinul online care-a traversat timpul cu noi, asumându-şi inovaţiile viitorului. Ne-am empatoteleportat într-o zi ploioasă, de toamnă târzie, când plictiseala ne-a împins înspre acest gest extrem şi destul de riscant. Atunci, i-am înţeles exact gândurile şi am fuzionat cu ele. Nici el nu m-a mai forţat să urmăresc emisiuni politice, încă se scutură când îşi aminteşte gustul pregnant de scârbă pe care i l-am transmis.

Sorbind cu înghiţituri pofticioase din ceaşca de porţelan veche de când lumea, urmăresc planul de bătaie pentru ziua în curs, proiectat prin lentilele de contact, direct pe peretele dormitorului. Trebuie să mă prezint la Muzeul de Tehnică să scriu fişa noului – vorba vine, că-i de acum cincizeci de ani – aparat primit. Am rezistat cu memoria intactă, sunt un caz special în analele de medicină. Îmi amintesc perfect şi instantaneu unde se găsesc toate datele tehnice ale produselor de acum 50 de ani şi mai bine. Acum e vorba despre un monitor LCD care a făcut furori la vremea lui. Clipesc şi imaginea se schimbă, accesez gândurile locale. Într-adevăr, aşa cum intuisem, unul dintre vechii oraşului a renunţat la licoviaţă – medicamentul care revigorează celulele – şi-a plecat cu ultimul transport de pe anul în curs. Rămâneam tot mai puţini entuziaşti, la cei 80 de ani ai mei eram printre cei mai vechi şi respectaţi. Clipesc din nou şi revăd albumul tehnic din emisfera cerebrală dreaptă. Monitorul fusese, într-adevăr, o bijuterie a gamei lui. Reproducea culorile cu o fidelitate fără precedent în anul 2012, folosind o iluminare cu leduri în trei culori. De la precizia concepţiei la conectivitate şi flexibilitatea poziţionării, totul la acest monitor fusese realizat cu migală şi atenţie în aşa fel încât să se creeze unicul monitor LCD din lume, bazat pe tehnologia HP DreamColor Engine.  Macho îmi surprinde unda şi-l simt că vrea să intervină. Îi transmit să nu rişte, că la ultima verificare a iritabilităţii, termoiritatorul se făcuse roşu. Se retrage din mintea mea şi se întoarce la studiul său. S-a specializat în SSD şi memorii nevolatile, predă la o facultate de profil din cadrul Universităţii de Tehnică Veche. E încântat de atenţia de care se bucură în rândul studenţilor. Fiind cel mai vechi instructor de-acolo, e şi singurul care a trăit printre dinozaurii spaţiului online. Acum, când totul se proiectează direct de pe lentilă şi e îndeajuns să clipeşti ca să accesezi paginile dorite, – creierul uman a prins un avânt incredibil în ultimii ani, – curiozitatea cu care îi sunt absorbite poveştile anilor tinereţii lui îl fac să nu renunţe la licoviaţă. Iar eu am jurat să-i rămân alături, deci mă străduiesc să-mi alung plictiseala. Îl surprind uneori, ştergând cu grijă de praf ultimul hard disk extern pe care şi l-a achiziţionat pe când avea părul ca pana corbului. Ştiu că are stocate acolo filmele pe care le-am văzut împreună în anii aceia frumoşi, de dinainte de nuntă, de copii, de agitaţie. E un romantic cu acte în regulă, dar nu vrea să recunoască. Când i-am spus să predea hdd-ul Muzeului de Tehnică Veche a sărit ca ars. Mi-a zis că o va face, imediat ce-mi depun şi eu fotografiile pe raftul din arhiva aceluiaşi muzeu. Discuţia se termină, invariabil, în hohote, de ne clănţăne implanturile. Suntem prea bătrâni să ne mai pierdem în detalii inutile, iar când ne tachinăm, o facem de dragul amintirilor, doar nu am rămas împreună, atâţia ani, iubindu-ne monoton!

Related Posts

About The Author