Cine conduce lumea?

Ceasul deşteptător se scutură din toate şuruburile scoţând un sunet strident. Refuz să-i ascult ordinele matinale și încerc să-i sufoc țipătul cu perna pe care o trântesc peste el, pe noptiera de mahon bătrân. Oricum, e doar o altă zi din noua viață la care am consimțit.

Abia când razele amiezii îmi ard obrazul, îmi dau pleoapele deoparte și mijesc ochii în lumină. Mirosul de cafea îmi răsfață nările, iar acordurile melodiei Euphoria mă ajută să fugăresc ultima fărâmă de lene. Îmi amintesc că am luat, acum două zile, stând la o coadă lungă cât o zi de post, bilete la film. Mai am câteva ore până la vizionare. Mă întind, să-mi simt oasele trosnind, apoi arunc plapuma cât colo.

Încă mestec din măr în timp ce-mi trag geaca subțire pe umeri. Trăsurile circulă dintr-o parte în alta, un domn pe bicicletă se grăbește să taie calea tramvaiului tras de cai, iar eu dau din cap: nț, nț! La chioșcul de peste drum, vânzătoarea simpatică îmi păstrase ziarul câteva ore. Așa făcea de fiecare dată, știind că vin după el fără îndoială. Îi mulțumesc frumos și-i las o bucățică de ciocolată de casă, proaspăt făcută de mama. Îmi urează o zi bună. Îi răspund politicos și deschid fițuica preferată, aruncând un ochi peste titlurile zilei.

Mă opresc pe trecerea de pietoni, mută de uimire la citirea literelor de-o șchioapă: Cartea Anei Mara rememorează trecutul. Ana e prietena mea din copilărie! Ultima dată când am chemat-o la cafeneaua noastră s-a scuzat spunându-mi că încearcă să-și termine romanul. Carevasăzică, îl tipărise. Gata, alerg.

Related Posts

About The Author