Păpușarii

Păpușarii sunt diferiți. Unii își întâlnesc păpușile după ani de așteptări și emoții, în care au învățat pe rupte, au furat din experiența colegilor, s-au pregătit pentru o păpușă numai a lor. Și-au desenat, în vis, exact cum o să arate, cum o vor îmbrăca, ce culoare vor avea sforile cu care o vor manevra, încotro o vor îndrepta. Și-au memorat iubirea, iar acum o derulează, ca pe-un covor roșu, în fața pașilor nesiguri ai păpușii proprii. Se împiedică păpușarii, scapă obiectul adorat, se ridică și se caută de cucuie. Ei n-au. Păpușa pare și ea în regulă.

Alții se trezesc cu păpușile în brațe, peste noapte, și nu știu nici dacă le-au vrut cu adevărat, nici cum să le manevreze. Învață din mers și mișcările și iubirea. Totul pare să fie prea ușor. Nu se încrâncenează, îmbrățișează fiecare act cu naturalețe. Greșesc, dar se redresează la timp și nu se dau bătuți. Păpușile lor nu știu când și dacă le este greu.

Alți păpușari nu-și întâlnesc niciodată păpușile. Se uită doar, cu ochi triști și resemnați la păpușile celorlalți și se gândesc cum ar fi fost dacă… Își închipuie cum și-ar revărsa iubirea, în hohote de fericire, și cum le-ar îndrepta pașii, cu grijă și finețe, fără să conducă deloc, doar să sprijine și să fie acolo, la o adică. Au scenarii și planuri pe care nu le trăiesc decât în visele fără gardieni sau mângâind durerea păpușilor aruncate de alții.

Ar mai fi și păpușarii care nu și-au dorit niciodată o păpușă numai a lor, dar soarta le-a oferit-o, iar ei au fost prea slabi s-o refuze. Și-au acceptat-o de frica mâniei stăpânului suprem. Când s-a ivit momentul să dea vina pe cineva pentru toată viața mizeră care-i sufoca, le-a picat privirea pe păpușa care se juca, udă, printre clăbuci. Era la îndemână. Ascultătoare, n-a ripostat când firele au strâns-o mai tare și-a ridicat umerii cu tot cu povara vinovăției și a încercat să iubească pentru toate lipsurile.

Păpușile sunt diferite. Unele au mersul sigur și capul sus; privirea senină și zâmbetul fără crispări. Au vorba caldă și încrederea la locul ei. Altele se împiedică des, până și de firele de iarbă ieșite din asfalt. Au umerii aduși, sub greutatea sufletului ce poartă balastul fostului stăpân. Unele au ochii mari și luminoși, ai zice că descifrezi literele dintr-o carte de povești, în miezul nopții în care te veghează. Altele au ochii umezi și frumoși, dar fără nici o stea a lor. Unele își poartă fostele fire, ce le-au ghidat odată destinul, cu bucurie și mândrie. Sunt colorate și vesele. Altele au sfori negre, înnodate prin buzunarele hainelor, pe care le îndeasă înapoi ori de câte ori mai ies, din greșeală, cu câte-o batistă.

Păpușarii nu-s toți aici, cum nu-s nici păpușile. Nici destinele nu-s numai astea, iar liniile sunt trase în vopsea lavabilă. E doar un gând speriat al unei păpuși ce-a ajuns păpușar…

Related Posts

About The Author