Welcome to my memories

”And if you stay a while

I’ll penetrate your soul

I’ll bleed into your dreams

You’ll want to lose control

I’ll weep into your eyes

I’ll make your visions sing

I’ll open endless skies

And ride your broken wings…”

Au început cu Welcome to my world, cu promisiunea de mai sus. Și-am stat, cu pumnii strânși în dreptul feței pe care-mi șiroiau lacrimi de fericire. Și mi-am lăsat sufletul deschis, să-mi umble acordurile ușor recognoscibile prin artere, să deblocheze ferestre și uși către emoție și simțire.

Am crezut că a treia oară fericirea va goni pe drumuri bătătorite, dar m-am înșelat. A găsit poteci virgine pe care-a dansat și s-a minunat de propria ei renaștere. Am profitat și eu, gazdă timidă a momentului care m-a prins, din nou, în brațele celui iubit. Și-ale lui Dave. Dave Gahan.

Am așteptat să-mi cânte Wrong, dar n-au făcut-o. Nu-i nimic. A cântat Martin Gore Home și-am încremenit. Apoi mi-am dorit să zâmbească, îmi părea trist și era nedrept să fiu eu atât de fericită, iar el să fie trist. A încununat finalul piesei cu cel mai așteptat zâmbet. Știa că a ajuns acolo. Știau toți și-au cântat cu o bucurie pe care, nu cred că mi se pare, n-am regăsit-o în concertele anterioare la care am fost. Grandioase și ele, acesta a avut o savoare aparte, după ce s-a terminat n-am știut decât că mai vreau!

Nu pot să scriu despre Depeche Mode, dar am norocul că ei n-au nevoie să scriu eu. După concertul de la Budapesta, din 2010, după ce-am renunțat la încercările de-a-mi încresta vorbele întru mai târziu, am găsit un articol care-a vorbit în locul meu, doar că era semnat de altcineva. Îmi pare rău că Lucian Maier n-a fost prezent pe 15 mai pe Arena Națională, sunt convinsă că ar fi găsit exact modalitatea de-a pătrunde în lumea ce s-a desfășurat pe scenă în cele două ore.

Related Posts

About The Author